Rémy Martin

Din 1724, Casa Rémy Martin creează coniacuri excepționale, apreciate de cei mai exigenți cunoscători.
Timp de trei secole, pasiunea pentru terroir, păstrarea afacerii de către familie și angajamentul pentru excelență au definit Casa Rémy Martin.
Astăzi, datorită expertizei și a tradiției transmise de generații, Casa Rémy Martin produce Cognac Fine Champagne, variantele Rémy Martin® XO, Rémy Martin® 1738 Accord Royal și Rémy Martin® VSOP.
În anul 1724, în Franța, regiunea viticolă Cognac, tânărul Rémy Martin a vândut pentru prima dată coniacul cu numele propriu. Coniacul său a fost apreciat în cercurile restrânse ale nobilimii și după numai 14 ani Regele Ludovic al XV-lea i-a oferit permisiunea de a planta viță de vie.
În secolul următor, coniacul Rémy Martin a câștigat popularitate și a fost exportat în Statele Unite, Asia și insulele Pacificului.
Rémy Martin este produs din struguri crescuți în cele mai bune podgorii ale regiunii Cognac. În subregiunile Grande Champagne și Petite Champagne există soluri bogate în straturi de calcar, care hrănesc vița de vie, iar la suprafață piatra reflectă soarele și asigură o coacere perfectă.
Soiurile de struguri folosite la producția coniacului Rémy Martin sunt în principal: Ugni Blanc, Colombard și Folle Blance. Pentru a primi Denumirea de Origine Controlată, oferită de legislația franceză, coniacul trebuie distilat de două ori în alambicuri din cupru și maturat cel puțin doi ani în butoaie de stejar.